„Eşti demodată. Cum poţi să ne vorbeşti de aşa ceva? Nici nu vreau să citesc acest articol până la capăt. Mă simt jignită!“ 

Oare mai pot vorbi despre visul purităţii fără ca cineva să arunce cu roşii stricate în mine, strivindu-mi, de faţă, cuvinte dure? Îmi asum riscul de a stârni oprobiul public şi vă voi spune povestea mea, adevărul gol pe care l-am trăit cu gust amar în anul întâi de facultate. Mă simţeam speriată şi, de voie, de nevoie, mă aciuasem într-o cameră de cămin la etajul întâi, alături de trei studente versate care, în trei ani, ajunseseră să cunoască mai multe decât alţii într-o viaţă. Urma să asist la spectacolul pierderii purităţii, la afişarea ostentativă a vieţii moderne de studentă, dar şi la consecinţele nefericite ale capitulării în faţa curentului.

Faptele…  întotdeauna faptele... vorbesc de la sine.

 Luana, să-i zicem aşa, era una dintre cele trei. Era frumoasă şi avea un prieten de doi ani care era plecat în cantonamente tot timpul, iar de câteva ori pe semestru venea la noi, la cămin. Noi, celelalte, ieşeam afară din cameră, stingherite, pentru o oră-două, după care prietenul ei misterios pleca iarăşi pentru o perioadă nedeterminată de timp. Nu ştiam, eram prea naive, ce era în sufletul ei, dar bântuia prin campus şi prin cămin de una singură, parcă nici n-ar fi avut prieten. 

Vanesa şi-a cunoscut iubitul la discotecă: frumos, înalt, inteligent şi manierat, a ajuns, chiar în seara aceea la noi în cameră, doar pentru o scurtă vizită… A urmat o poveste de dragoste ca în poveşti, care s-a terminat subit cu o veste trăsnet: „Sunt însurat… dar nu dispera, divorţez!“ Vanesa şi-a înecat durerea alături de alt băiat fermecător, care, robit şi el de farmecele ei, îşi petrecea sesiunile la noi în cameră, până într-o bună zi când, speriat de visele ei de căsătorie şi atras de alte farmece irezistibile, s-a făcut nevăzut. 

Tatiana era singura care îşi păstrase puritatea până în anul trei. Era de treabă şi ne înţelegeam bine. Într-o zi a întâlnit un băiat deosebit: se purta frumos, o ducea în oraş şi o trata ca pe o prinţesă, părea că ţine la ea şi prietenia lor a durat luni în şir. Trezirea la realitate a fost durã: bãiatul manierat a invitat-o sã-şi petreacã dupã-amiaza la el acasã şi... Tatiana s-a întors în cãmin a doua zi dimineaţa. Restul poveştii e previzibil: dupã câteva sãptãmâni, telefoanele erau tot mai rare, iar vizitele la cãmin aproape  nexistente. Lacrimile, explicaţiile, crizele şi manifestãrile ei zgomotoase de durere rãmâneau fãrã ecou în faţa iubitului ei impasibil. 

Trist inventar, nu-i aşa? Trist, dar adevãrat! Pe mine m-a zguduit atunci şi mi-a marcat viaţa de student: NU ASA VOIAM SàAJUNG! Anii de facultate treceau şi vedeam cã viaţa normalã în campus înseamnã îngroparea visului puritãţii, pentru totdeauna, sub un maldãr de scuze, care mai de care mai pompoase: ne iubim şi asta e tot ce conteazã, dacã nu cedez, o sã mã pãrãseascã, dacã nu o fac, o sã se râdã de mine, e doar sex, nu conteazã, toatã lumea o face; şi lista ar putea continua la nesfârşit... Dar eu sunt femeie şi ştiu cã a te dãrui însemnã a dãrui o parte din sufletul tãu. La început porneşti pe acest drum cu speranţe mari: cã cel pentru care ai fãcut acest sacrificiu te va iubi pânã la adânci bãtrâneţi, te va aprecia şi va fi doar al tãu. Apoi, când dezamãgirea te loveşte, te obişnuieşti cu ea şi mergi, fãrã tragere de inimã, mai departe, oricum, nu mai poţi da înapoi. Mai târziu, sufletul tãu devine ca o bãtãturã, nu mai simte nimic. E doar sex, atât, aceasta e scuza cea mai frecventã care, uneori se ransformã  într-un pretext, într-o armã ca sã atragi, sã subjugi şi sã obţii tot ce vrei. Dragostea? Nu mai ştii ce-i aia... şi oricum, nu mai vezi diferenţa. Fabulez?! Nu-i nimic adevãrat... sau ai vãzut ori ai trãit şi tu ceva asemãnãtor?

Stii la ce visez? La acea zi când voi oferi o inimã neşifonatã şi un trup nepângãrit celui ce-mi va rãmâne alãturi „pânã ce moartea ne va despãrţi“, la acea zi când mã voi uita în ochii lui fãrã sã vãd oglindirea hâdã a unor relaţii trecute şi murdare pe care, în mod sigur, atunci le voi regreta din toatã inima. Visez la siguranţa cã cel care a fost unicul pentru mine nu mã va mai pãrãsi niciodatã pentru alta. Poate cã e doar un vis, dar încã mai sper cã el sãlãşluieşte ascuns în inimile multor fete.   

Ramona Acatrinei