Patru principii de rezolvare a conflictului: 

1. Asigură-te că alegi cadrul cel mai bun pentru rezolvarea problemei.

De îndată ce îţi dai seama că cineva te afectează mai mult decât poţi rezolva prin consolări de genul: „Poate nu şi-a dat seama”, „Ei, îl iert de data asta”, „Nu cred că a făcut-o intenţionat”, înseamnă că trebuie să te ocupi neapărat  cuvinte pentru minte de acea problemă. Uneori cel mai bine este s-o faci pe loc, alteori trebuie să-ţi rezervi un moment anume. Alege un loc şi un moment când o să fiţi între „patru ochi”. După părerea mea, niciodată nu o să pot rezolva un conflict când sunt prezenţi şi alţii. Asigură-te că eşti calm şi nu foarte obosit – doar vrei să rezolvi un conflict, nu să dai naştere unuia şi mai mare! Poţi spune ceva de genul: „Uite, îmi dau seama că trebuie să vorbesc ceva mai serios cu tine. Crezi că am putea găsi un moment potrivit?”

 2. Dă-i interlocutorului ocazia de a afla ce simţi.

Ocupă-te de problemă, iar nu de persoană. Îi poţi spune ceva de genul: „Atunci când ai spus / făcut..., m-am simţit...”. Oamenii se vor simţi în siguranţă, nu se vor repezi să se apere şi îşi vor putea recunoaşte greşeala, căci te ocupi de faptele şi emoţiile pe care le-au provocat, iar nu de caracterul lor: „Tu eşti mereu...”, „Niciodată nu faci...”, „Eşti aşa de...”. Mie unul mi se ridică părul în cap când oamenii pornesc de la o faptă de-a mea şi imediat trag o concluzie în ceea ce mă priveşte. 

3. Ocupă-te pe rând de fiecare problemă. Nenorocirea vine atunci când nu rezolvăm lucrurile la timp, lăsăm să se acumuleze mai multe neînţelegeri, iar apoi ne deşertăm camionul de frustrări asupra interlocutorului nostru. Repet: mă ocup de un conflict cu scopul de a-l rezolva, de a vindeca nişte emoţii, o relaţie, iar nu de a dărâma şi distruge ceva/pe cineva. După ce aţi discutat despre un anumit motiv de frustrare, întreabă-ţi interlocutorul dacă este gata să mai discutaţi despre încă unul. Dacă nu, alegeţi un alt moment pentru aceasta. 

4. Acordă sau cere iertare, după caz.

„Cine acoperă o greşeală caută dragostea, dar cine o aminteşte mereu dezbină pe cei mai intimi prieteni.” După părerea mea, un conflict se rezolvă cu cuvinte de genul: „Îmi dau seama că am greşit când am spus / făcut / reacţionat... Vrei, te rog, să mă ierţi?” Iar interlocutorul răspunde: „Da, te iert”, şi cu gândul întăreşte această decizie, spunându-şi: „Si niciodată nu o să-ţi mai cer socoteală pentru asta. Sunt gata să plătesc eu preţul.” Singurul remediu real pentru o inimă rănită este iertarea. Dacă crezi că poţi să ignori vreo rană, te înşeli. Dacă crezi că poţi s-o uiţi, te asemeni unui borcan cu zacuscă fermentată care într-o zi va exploda. Dacă te gândeşti să rupi acea relaţie, în curând o să devii un însingurat. A cere iertare presupune umilinţă, calitate care nu este apreciată de prea mulţi oameni în zilele noastre. Dar ea este o comoară pentru cei ce vor relaţii deosebite. 

Te-am iertat şi am uitat! 

Costi Filote