Ciudată încercare. Bun răspuns. Băsescu este mai discutat decât Creatorul. Suntem ţară creştină, ţinem la asta şi chiar vrem să promovăm imaginea noastră de oameni spirituali, vezi fabulospirit. Nu am nimic cu ideea în sine, dar întrebarea din spate e, suntem chiar aşa cum pretindem? Suntem spirituali? Ne cunoaştem valorile, credem în ele şi vrem să fim asociaţi cu ideea asta? Ne-ar plăcea ca oamenii să ne numească credincioşi? Ţie, cititorule, ţi-ar plăcea să fii cunoscut în campus ca şi Ionel spiritualul? Sau George religiosul? Sau Cristi ăla care crede în Dumnezeu? Când ea a terminat filozofia sau litere şi îşi împărtăşeşte principiile ateiste cu tine, îi vei spune ceea ce crezi cu adevărat în ciuda faptului că s-ar putea să fie ultima ieşire împreună sau eşti gata să îi dai dreptate dând din cap împăciuitor?

                        2007. An extraordinar. Am intrat în Uniune, putem merge cu buletinul în Franţa, Anglia, Spania, Portugalia sau Italia. Curse low-cost, Malluri chiar şi în oraşele mai mici, facultăţi mai scurte, joburi mai multe, bani mai valoroşi, tehnică mai sofisticată, bloguri şi forumuri, podcast şi myspace, albume virtuale în câteva secunde, telefoane cu TV şi funcţie de beţişor de ureche, fierbător cu ceaiul în el, boxe cu masaj, creier mai odihnit, piele mai fină, vorbe mai scumpe, vise mai uşoare, nopţi mai scurte, zâmbete mai lungi. Suntem grăbiţi, de parcă ne ajung din urmă strămoşii. Devenim din ce în ce mai stăpâni, mai deştepţi, mai pe picioarele noastre. În lumea noastră grăbită nu-şi are loc Dumnezeu, el e prea calm, prea atotştiutor, prea plictisit. Noi vrem adrenalină. Vrem viteză şi necunoscut. Băsescu e mai cool, ştie cum să manevreze lucrurile, unde şi când să iasă la rampă, cum să atragă atenţia. Dumnezeu n-a mai ieşit la suprafaţă de ceva vreme, aşa că poate fi uitat şi învelit cu ignoranţă, să nu-i fie frig şi să tremure gălăgios, deranjând epoca asta ce îşi are în ea înseşi sursa de energie.

                Dumnezeu însă, nu e cum ni-l proiectează mintea stângace. Dumnezeu e cool. Dumnezeu, vorba lui Steinhardt (Vezi Jurnalul fericirii, carte de unde am extras câteva din ideile de mai jos), e un gentleman. Un cavaler. Un boier. El nu va deranja cursa low sau middle cost cu un zguduit nervos din aripi. Uneori o va face, dar de cele mai multe ori stă şi bate la uşă discret. El are încredere în oameni. Bănuiala, spunea Steinhardt, e trăsătura şmecherului, parşivului, a celui care se ştie cu musca pe căciulă. Gentlemanul e cel care are încredere în oricine şi nu se înghesuie să dea crezare defăimărilor. Dumnezeu e atent şi politicos. Îl numeşte pe Iuda prieten. Niciodată o insultă, o vorbă dispreţuitoare faţă de păcătos. El nu pune condiţii, El oferă. Oferă posibilitatea alegerii, puterea să alegi şi tot sprijinul după aceea. Fiului risipitor îi iese în cale şi, ori de câte ori dă, dă din belşug. “Încredere în oameni, curaj, detaşare, bunăvoinţă către cei năpăstuiţi de pe urma cărora nu te poţi alege cu nici un folos (bolnavi, străini, întemniţaţi), un simţ sigur al măreţiei, predispoziţia pentru iertare...” Acestea le oferă El celor care afirmă sau nu că sunt creştini. Tuturor. Şi le dă cu mână largă. Bate discret la uşă oferind fără reţinere ceea ce toţi bani din lume nu pot oferi. Iertare necondiţionată pentru orice. EL vrea un singur gest, o singură fâlfâire de aripi, o singură imagine. O inimă. O inimă murdară, frustrată, tristă, un suflet neîmplinit, o persoană nefericită, un student deştept, o bătrânică săracă, o inimă mândră sau aparent bună. Îi vrea pe toţi aşa cum sunt pentru a le oferi ceea ce nici ei n-ar îndrăzni vreodată să ceară. Totul.

                                   Dumnezeu. Hulit de unii, adorat de alţii, ignorat de cei mai mulţi în vremurile bune, implorat de toţi în cele grele. Google a răsfoit 3.390.000 de pagini care folosesc acest cuvânt, faţă de 3.750.000 care îl pomenesc pe Băsescu. Ciudată încercare. Ştiu, am repetat fraza de la început. Vreau să închei articolul. Ştii ceva, nici nu mă interesează ce rezultate oferă Google. Dacă Dumnezeu ar răsfoi şi inima ta printre cele 23 de milioane de inimi ce bat în spaţiul nostru românesc, ce ar găsi acolo? Sau ce ar găsi în inima mea? El încă bate discret, ca un gentleman. Oferă încredere, dă credit, aşteaptă cu o răbdare nemăsurată. Apoi, cândva, niciodată neanunţându-şi momentul, la fel cum a venit, va pleca uşor, fără zgomot. Şi asta e altă poveste... Da Doamne, cred, ajută necredinţei mele! Intră în inima mea şi fă-mă al Tău! Ştiu că doar Tu îmi poţi ierta greşelile mele care le-am făcut faţă de tine, ignorându-te, necrezând în tine şi neprimind darul tău nepreţios ce l-ai oferit fiecărui om: iertarea. Ai fost un asemenea gentleman încât ai devenit om, ne-ai demonstrat ce înseamnă credinţa, bucuria, viaţa şi apoi, ai murit pentru noi plătind ceea ce noi trebuia să plătim. Vino în inima mea şi fă-mă fiul tău sau fiica ta.

            Ai spus vreodată aşa ceva, cu sinceritate? Dincolo de Băsescu, de religie, de păcate şi stress, e vorba de altceva. E vorba de relaţia cu Creatorul. E vorba de răspunsul pe care copilul îl dă Tatălui atunci când o face lată. Şi am făcut-o lată cu toţii. E importantă cariera, căsnicia, sunt importanţi banii, cursurile, prieteniile, camera de cămin sau zâmbetul tău. Toate au rolul lor. Dar dacă am ratat relaţia cu Creatorul, am pierdut esenţa, lozul cel mare. Ia-ţi un moment de tăcere, întinde-te pe pat şi meditează puţin la lucrurile astea. Fii sincer şi ascultă în tăcere bătaia uşoară la uşa inimii tale. Deschide-ţi sufletul şi începe să repari relaţia cea mare. Relaţia fără de care viaţa nu are pur şi simplu nici un sens. Succes!