Inima începu să-i bată puternic, emoţia o gâtuia, nu mai putea spune nimic. În ochii lui se citea atâta tandreţe şi dăruire, încât i se părea că visează. Oh, ce mult îl iubea, ce mult aşteptase acea întrebare! Da, voia să fie a lui şi numai a lui! Da, voia să îşi lege destinul de al lui la bine şi la rău! Un sărut preluuuung le pecetlui legământul. THE END! Am dat shut down gândind un pic cinic:  „Ce ţeapă! Ăştia de la Hollywood cred că ne pot vinde aşa gogoşi? Sau chiar nu ştiu în ce lume trăim?

                Ia să ia dumnealor contact cu realitatea! Vor constata, ca fiecare dintre noi, că viaţa bate filmul: o rată a divorţurilor de peste 50% în Braşov, mame ce-şi cresc copiii singure, bărbaţi scârbiţi de tot ce le oferă sexul. Unde este povestea de vis din film? Unde s-a erodat iubirea? Unde s-a scurtcircuitat acel sărut?     

Sper ca povestea voastră să fie diferită de a mea, dar eu nu îmi aduc aminte ca părinţii mei să-şi fi spus vreodată „Te iubesc” sau „Iartă-mă, am greşit!” Cicăleală, răceală, cuvinte jignitoare ce n-aş îndrăzni vreodată să aştern pe hârtie, gesturi violente ce mi-au lăsat un gust amar şi traume emoţionale – iată atmosfera în care am luat primele lecţii depre ce înseamnă viaţa de familie.

Din păcate, scenariul este acelaşi în majoritatea cazurilor: prinţesa de la început s-a transformat în zgripţuroaică, iar Făt Frumos a devenit o bestie ce bate cu pumnul în masă. Însă dragii mei părinţi şi-au început viaţa împreună cu cele mai bune intenţii, încrezători, îmbătaţi de aburii romantismului, convinşi că totul merge de la sine şi că dragostea n-are nevoie de principii şi valori.

Este clar însă că a dispărut ceva pe drum. Ce puteam face? Mă puteam îmbăta cu apă rece şi crede că situaţia mea va fi alta sau puteam privi realitatea în faţă, întrebându-mă de ce ar fi altfel în cazul meu. Aşa se face că am ales să merg împotriva curentului, să mă întorc la ideea demodată de căsnicie şi să caut s-o redefinesc, nu conform trendului cultural în care trăiesc, ci, în ciuda lui, după visul ascuns în inima mea! Oricât de mult mi-aş iubi părinţii, nu mi-aş dori ca viaţa mea de cuplu să semene cu a lor. Nu aş vrea nici ca prietenul ce-mi jură azi dragoste eternă să-mi spună, după ani de convieţuire „fericită”, când trupul meu îşi va fi pierdut supleţea de odinoară: „Nu te mai iubesc! Eu plec, eşti liberă!”

                Visez ca în lumea asta să existe un prinţ ce îşi păstrează pentru mine (şi doar pentru mine) şoaptele dulci de iubire, mângâierile delicate şi privirile încântate ce spun „Eşti frumoasă!” De fapt, îndrăznesc şi mai mult! Aş vrea ca, în focul tentaţiilor agresive, printre trupuri ce se expun pe stradă  în mod senzual şi vulgar, asaltat fiind de site-uri interzise şi reviste cu iepuraşi poznaşi, să-şi spună mereu, până la sfârşit: „Mă păstrez pentru soţia mea”! N-aş vrea ca nunta mea să se bazeze pe un petic de hârtie, ci pe un legământ pe viaţă, încheiat cu cel în a cărui dragoste, loialitate şi dăruire mă voi putea încrede.

Da, aveţi dreptate, unde pot găsi eu un asemenea bărbat? Poate că-l voi găsi sau poate că nu! Însă un lucru îl pot face sigur: pot deveni eu însămi acea femeie deosebită pe care şi-ar alege-o acest bărbat minunat. Teoria este simplă – nu pot cere altuia ceea ce eu nu ofer –, dar practica este grea. Ar însemna să iau lista de calităţi ideale ale Partenerului Perfect, să scriu cu litere de-o şchioapă CALITĂŢILE MELE şi să mă pun pe treabă.

Recunosc că modelele sunt puţine, „reţetele” sunt palide, mutatul împreună încă din cămin n-a diminuat rata divorţurilor, mass-media ne învaţă că dragostea înseamnă sex şi pasiune. Dar sunt scârbită de toate astea! Mă simt limitată şi dezorientată! Vreau să învăţ să iubesc după modelul „Ce doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!” Parcă vă aud: „Vorbe, vorbe, vorbe!” NU! Fapte, fapte, fapte! Asta vreau! Stop reţetelor de la Holywood, stop accentului pus pe compatibilitatea sexuală! Vreau un caracter vertical şi modele de succes, vreau să-i întreb pe acei bătrânei ce se mai ţin de mână care este secretul lor.

Da, ar fi mai uşor să spun: „Lasă că văd ce-i de făcut când mă mărit”, dar nu vreau să risc să plâng în pumni o viaţă întregă sau să-mi expun copiii la trauma unui divorţ! Mai bine să mă trezesc acum, să mă hotărăsc ce fel de căsnicie vreau şi să încep să iau decizii serioase în viaţă. Pot decide ce alegeri fac azi, dar nu pot alege consecinţele lor de mâine. „N-am ştiut” nu mă va ajuta prea mult când inima îmi va fi sfâşiată de durerosul „prea târziu”. Nu pot risca să-mi las viaţa sentimentală la voia întâmplării! I want the REAL THING!