Capacitatea de a desena şi de a vizualiza sunt indispensabile. Secretul desenului stă în însuşirea de a vizualiza, nu în cea de a manipula creionul pe hârtie. Dacă o persoană este în măsură să scrie un text şi are vederea medie, atunci va fi capabilă şi să deseneze.

În continuare, vom face câteva exerciţii de dezvoltare a creativităţii cu ajutorul emisferei drepte a creierului nostru. Datorită faptului că aceasta este responsabilă de recunoaşterea feţelor, acest proces creativ va duce la dezvoltarea ei. Desenarea fizionomiei, cu ajutorul metodelor exemplificate pe parcurs, nu este mai grea decât desenarea peisajelor, deoarece se foloseşte aceeaşi capacitate de a vizualiza. Desenăm doar ceea ce vedem. Deci celui care s-a plictisit să deseneze cercuri şi linii, îi propun primul exerciţiu, alcătuit din trei părţi:

 Desenarea autoportretului. După ce pregăteşti o hârtie, aşază-te comod în faţa oglinzii, la distanţă de un braţ. Fixează planşeta cu hârtia în aşa fel, încât capătul de sus al planşetei să fie rezemat de perete, iar cel de jos să fie potrivit pe genunchi. Priveşte cu atenţie la reflecţia din oglindă şi încearcă să-ţi schiţezi autoportretul!

Desenarea autoportretului. După ce pregăteşti o hârtie, aşază-te comod în faţa oglinzii, la distanţă de un braţ. Fixează planşeta cu hârtia în aşa fel, încât capătul de sus al planşetei să fie rezemat de perete, iar cel de jos să fie potrivit pe genunchi. Priveşte cu atenţie la reflecţia din oglindă şi încearcă să-ţi schiţezi autoportretul!

 Desenarea din memorie. Adu-ţi aminte faţa unei persoane sau fotografia acesteia! Încearcă să o desenezi, folosindu-te de toate puterile tale artistice. Poţi desena fizionomia, bustul sau chiar toată înfăţişarea ei, după cum doreşti.

Desenarea mâinii tale. Aşază-te comod la birou! Dacă scrii cu mâna dreaptă, îţi vei desena mâna stângă. Dacă eşti stângaci, atunci desenează mâna dreaptă în poziţia dorită, lucru valabil pe tot parcursul articolului. La final, semnează desenele, scrie data şi dă-le un nume! Şi nu le arunca!

 Desenul feţei din memorie a fost cel mai dificil exerciţiu. Chiar şi pentru pictorii cu experienţă, este complicat. Care este scopul, poate că te întrebi. Iată care: în procesul elaborării portretului din memorie, ne aducem aminte de un set de caractere şi simboluri pe care le foloseam des în copilărie când desenam. În realizarea portretului ne dăm seama că, de fapt, desenam altă imagine, nu cea care era în mintea noastră. Mâna singură trăgea liniile, formele simplificate ale nasului, ale buzelor, ale ochilor. Această „cruzime” a sistemului de simboluri explică, într-o anumită măsură, de ce oamenii continuă să realizeze desene „copilăreşti” şi la maturitate.

Se consideră că desenul în sine, ca orice alt gen de artă, este o expresie a lumii interioare. Să încercăm să ne imaginăm că şi scrisul e acelaşi gen de artă, o exteriorizare a eului cu ajutorul elementului de bază al desenului: linia. Scrie-ţi numele pe o bucată de hârtie, ca şi când te-ai semna. Felicitări! Ai făcut cunoştinţă cu desenul care îţi va reprezenta personalitatea. Mai mult decât atât, ai folosit liniile în stil propriu, unic. Iar acum încearcă să-ţi scrii numele de parcă abia ai învăţat să scrii. Scrie-l foarte lent, iar apoi, cât de repede poţi, încearcă să schimbi locurile literelor în numele tău! Vei observa cum se schimbă liniile. Iar acum mută creionul în cealaltă mână şi începe să-ţi exersezi şi emisfera dreaptă a creierului! Încearcă să-ţi scrii numele cu mâna stângă! Dacă nu îţi iese numele întreg, exersează doar cu litere, după care le uneşti în cuvânt. Iar acum mută creionul în mâna dreaptă. Luăm exemplu de la Leonardo Da Vinci şi încercăm să scriem literele ca în oglindă. Începem cu litere de tipar. Apropo, ştiai că scrisul oglindit li se pare mai uşor stângacilor decât dreptacilor?

Următoarea sarcină este special concepută pentru a te ajuta să simţi tranziţia de la emisfera dominantă stângă spre cea dreaptă. Vom desena o iluzie optică (imaginea nr. 1). Ce vezi acolo? Pentru început, avem nevoie să imprimăm două copii de profil, una pentru dreptaci şi alta pentru stângaci. Avem un profil şi trebuie să-l desenăm şi pe cel de-al doilea, ca să rezulte o glastră.

Citim cu atenţie instrucţiunile şi după aceea le aplicăm. Conturează cu creionul profilul deja existent, numind cu voce tare părţile feţei pe care le conturezi în acel moment: fruntea, nasul, buza de sus, buza de jos, barba, gâtul. După aceea repetă acţiunea, închipuindu-ţi în acest timp ceea ce se află în realitate în spatele acestor termeni. Deplasează creionul, fără să-l ridici de pe hârtie, spre partea care lipseşte şi începe să desenezi profilul lipsă! Probabil când vei ajunge la frunte sau nas, vei fi incomodat sau vei simţi un conflict în sinea ta. Observă cum se petrece acest fenomen! Scopul acestui exerciţiu este autoobservarea şi căutarea răspunsului: În ce mod voi rezolva această problemă?

Aceasta se întâmplă când ajungem la punctul de schimbare a direcţiei şi nu ne putem da seama în care parte să întoarcem creionul. Conflictul poate fi atât de intens, încât unii nu-şi pot forţa mâna nici în stânga, nici în dreapta. Trăirea acestui conflict este momentul cel mai important al exerciţiului. Acest dezacord se explică astfel: la început, ne-am angajat emisfera stângă, pronunţând numele părţilor feţei şi imaginându-ni-le. După aceea am fost forţaţi să ne mutăm la emisfera dreaptă, cea vizuală, care este responsabilă pentru relaţiile dintre forme, mărimi şi unghiuri. Tocmai această dificultate provoacă divergenţa mentală. Probabil că ai găsit cea mai uşoară modalitate de realizare a acestei sarcini. Care este?                                                                                    

1. Nu ai pronunţat denumirea părţilor feţei?

2. Ai schimbat atenţia de la profil la glastră?

3. Ai folosit liniile orizontale şi verticale pentru determinarea distanţelor şi punctelor corecte?

4. Ai desenat de jos în sus?

5. Ai decis că nu are importanţă simetria glastrei şi ai conturat primul profil amintit? (În acest caz, emisfera stângă a învins.)

6. Ai găsit un alt mod de a îndeplini sarcina?

Notează pe spatele desenului modul de rezolvare găsit, pentru a memora cel mai uşor mod de tranziţie de la emisfera stângă la cea dreaptă. Ce constatăm? Cel mai uşor este să nu ne gândim la denumirile părţilor feţei şi să nu transpunem imaginea într-un plan verbal. În starea de funcţionare a emisferei drepte, când nu foloseşti cuvintele, pune-ţi doar următoarele întrebări:

1. De unde începe curba y?

2. Cât de arcuită este?

3. În ce relaţii este unghiul x cu marginea hârtiei?

4. Cât de mult coincide în lungime linia z cu cea pe care am trasat-o deja?

5. Punctul n coincide cu punctul opus, în raport cu marginea superioară şi cea inferioară a paginii?

Cu aceste întrebări vom trece la următorul exerciţiu, care are rolul de a reduce conflictul dintre emisfere. 

Efectuând exerciţiile pentru dezvoltarea emisferei drepte şi repetându-le cât mai des, vom avea rezultate extraordinare. Mai bine desenăm 15-20 minute pe zi, decât două ore o dată pe săptămână, căci astfel ne „ascuţim” ochiul de artist. Ne echipăm cu un carneţel şi un creion, pentru a face schiţe zilnice a ceea ce observăm în jurul nostru şi mergem pe terenul de observaţie.

Desenul diferă în totalitate de fotografie. Fotografia permite vizualizarea unui obiect concret într-o fracţiune de secundă concretă, pe când desenul ne reliefează şi atitudinea faţă de obiectul respectiv, momentele evidenţiate şi procesele inconştiente ale gândirii. În acest mod ne exteriorizăm, ne scoatem la lumină lumea lăuntrică, iar noi tocmai am făcut un mare pas în acest sens. Mult spor la desen!

Roagă pe cineva să scoată la imprimantă o copie după reproducerea portretului lui Igor Stavinski, în creion, realizată de Picasso (imaginea nr. 2). Ai nevoie de un creion, o pagină, 40-120 de minute de lucru neîntrerupt şi de instrucţiuni, pe care trebuie să le citeşti de la cap la coadă. În niciun caz nu întoarce pagina în poziţia ei normală! Poţi începe să desenezi din orice punct al imaginii, cu condiţia să te concentrezi asupra liniilor pe care le trasezi, şi nu asupra imaginii pe care o reproduci. Nu trebuie să te gândeşti ce anume reprezintă linia x sau y, doar copiaz-o, fără să întorci imaginea în poziţia ei normală!

Este mai bine să încerci să nu tragi conturul desenului, iar apoi să completezi partea interioară, deoarece dacă greşeşti în măsurătorile liniilor interioare, e posibil ca partea internă să nu mai încapă în conturul deja trasat. Dacă ai obiceiul să rosteşti cuvintele cu voce tare sau în gând, foloseşte limbajul vizual: linia x îşi schimbă direcţia în punctul p; linia y se arcuieşte aici; are un anumit unghi în raport cu marginea paginii ş.a.m.d. Când vei ajunge la acele părţi ale căror denumiri îţi stau pe limbă – mâini, faţă –, încearcă să te concentrezi asupra lor, văzându-le ca pe nişte forme. Poţi acoperi tot desenul, lăsând pentru lucru doar partea la care lucrezi la momentul respectiv sau poţi trece temporar la o altă parte a desenului. La un moment dat, vei percepe imaginea ca pe un puzzle în care liniile sunt părţile unui întreg. Când ai distins aceasta, are loc tranziţia de la emisfera stângă la cea dreaptă. Însă această trecere poate fi uşor tulburată din exterior. Ţine minte: îţi va reuşi desenul, dacă vei simplifica procesul la maximum!

Din motive necunoscute, emisfera stângă refuză să rezolve puzzle-ul în poziţia întoarsă. Acesta este momentul care ne interesează, deoarece emisfera dreaptă a creierului este absolut liniştită în privinţa poziţionării imaginii. Acest exerciţiu a fost necesar deoarece ne-a oferit ocazia de a experimenta şi de a trece lent de la exersarea emisferei stângi la exersarea celei drepte, fără a mai trăi conflictul vizual din exerciţiul precedent. Deşi nu percepem această tranziţie, sesizăm irealul aici şi în acest moment, toată atenţia este captată de desen, iar timpul trece neobservat. În mod evident, nu putem întoarce toate obiectele cu susul în jos, ca să le desenăm, după cum nu putem cere nimănui să stea câteva ore bune cu picioarele în sus, ca să-i schiţăm portretul. Din acest motiv trebuie să învăţăm să trecem de la conştientizarea verbală a lumii, la cea vizuală. Exerciţiile ce urmează ne vor fi de folos în acest sens.

Următoarea etapă se numeşte „desenarea conturului”. A fost publicată prima dată de Kimon Nicolaidis, în cartea intitulată The natural way to draw. Nicolaidis le recomandă elevilor săi să-şi imagineze că ating formele respective în timpul desenării şi vor avea un desen reuşit. Aici găsim următorul exerciţiu: priveşte-ţi palma stângă, lipeşte degetele. În palmă ţi-au apărut multe cute şi linii adânci, pe care le vei desena. Aşază foaia cât mai comod, fixează cronometrul la cinci minute! Iar acum, aşază-te lateral paginii, ţinând mâna dreaptă pe hârtie şi privirea aţintită către cealaltă palmă, cu degetele lipite. Aşază mâna stângă pe spătarul unui scaun sau pe genunchi şi rămâi în această poziţie în următoarele cinci minute! Fii atent: odată ce începi să desenezi, nu vei avea voie, până nu termini desenul, să întorci capul şi să vezi rezultatul muncii tale. Priveşte un rid de pe palmă şi încearcă să-l conturezi pe hârtie! Ochii ar trebui să-i urmeze direcţia în ritm lent: un milimetru de mişcare a mâinii să fie egal cu un milimetru de mişcare a ochilor, iar creionul să contureze aceste mişcări pe hârtie. În cazul în care marginea liniei intersectează marginea altei linii, schimbă direcţia mişcării şi deplasează creionul pe această linie nouă. Este important să ştim un lucru: cu ajutorul creionului arătăm doar ceea ce vedem la momentul acesta, iar mâna acţionează ca un seismograf, reflectând ceea ce ai văzut. Nu te opri, continuă linia uniform şi lent! Nu-ţi face griji pentru rezultat, deocamdată îţi dezvolţi capacitatea de a percepe. La sunetul alarmei, poţi reîncepe desenul.

Iar acum să trecem la consolidarea celor învăţate. Avem nevoie de creion şi hârtie, un vizor special, o cariocă şi o folie de retroproiector. Realizăm vizorul dintr-un carton mai gros. Marginile sale laterale trebuie să coincidă cu marginea paginii pe care urmează să desenezi. Vei avea nevoie de două vizoare, cu următoarele dimensiuni ale ferestrelor interioare: primul – 10,70 cm x 13,50 cm, al doilea – 15,20 cm x 19,50 cm (imaginea nr. 3).

Aşază mâna stângă pe masă şi ţine degetele strânse, îndreptate spre faţă! Alege vizorul cu care vrei să lucrezi, lipeşte folia de vizor şi conturează marginea interioară a vizorului. Acesta va fi perimetrul desenului tău. Aşază-ţi mâna în poziţia amintitată mai sus, după care sprijină folia împreună cu vizorul peste vârfurile degetelor tale, potrivind folia să nu alunece. Ia în mână markerul, priveşte peste mână ce se află sub folie şi închide un ochi! Alege-ţi un punct de pornire al desenului, după care începe să conturezi pe folie marginile şi formele mâinii tale, aşa cum le vezi. Într-un cuvânt, trasezi pe folie liniile mâinii tale, cu un ochi închis şi fără să mişti capul. Încearcă să nu denumeşti părţile pe care le conturezi! Dacă pe undeva ai trasat linia greşit, şterge-o şi ia-o de la început! Iar acum aşază folia pe care ai imprimat imaginea şi priveşte rezultatul! Pentru un rezultat considerabil, în exerciţiul de mai sus, ai copiat direct pe folie doar ceea ce vedeai pe suprafaţa plană a imaginii. Încearcă să exersezi mai multe poziţii ale mâinii. Cu cât vor fi mai dificile, cu atât mai bine pentru rezultatele viitoare (imaginile nr. 4.1-4.2).

Să discutăm un pic despre instrumentul pe care l-ai folosit: folia lipită de vizor. Una dintre cele mai importante idei este aceea a suprafeţei plane a imaginii. Este foarte abstractă şi este foarte greu de explicat, dar şi mai greu de înţeles. Însă tocmai aceasta este elementul-cheie în învăţarea reprezentării grafice. Reprezentarea plană a suprafeţei reprezintă viziunea mentală a obiectului care se află în faţa ochilor noştri. Obiectul va arăta, în acest caz, de parcă te uiţi la el prin rama unei ferestre, ramă ce va sta mereu în faţa ochilor tăi atunci când vei dori să desenezi ceva. Ceea ce vede artistul pe suprafaţa plană depăşeşte în realitate cu mult limitele acestei suprafeţe plane. Cu alte cuvinte, imaginea tridimens ională este transpusă în cea plană cu ajutorul ferestrei prin care priveşti. Nu mai trebuie decât să copiezi imaginea plană pe o coală de hârtie. Folia lipită de vizor constituie dispozitivul folosit la desenarea perspectivelor. În istoria artelor plastice, numeroşi pictori celebri au folosit astfel de sisteme. Van Gogh a învăţat să deseneze cu ajutorul unui astfel de vizor, invenţie proprie.

Unde te poți perfecționa?

Bacău – Şcoala Populară de Arte şi Meserii – str. Caişilor nr. 1, Braşov – Şcoala de Arte – str. Lunga nr. 1 Bucureşti – Şcoala de Artă – str. Cuza Voda, nr. 100 Cluj – Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” – str. Fabricii de Zahăr nr. 51 Constanţa – Şcoala Populară de Arte şi Meserii – Bulevardul Tomis nr.110 Craiova – Şcoala Populară de Artă şi Meserii „Cornetti” – str. 24 Ianuarie nr.4 Iaşi – Şcoala de Arte – str. Sturza Mihai nr.43 Piteşti – Şcoala Populară de Arte şi Meserii – Bdul. Republicii, nr. 66 Suceava – Şcoala de Arte „Ion Irimescu” – str. Universităţii nr. 48 Târgovişte – Şcoala de Arte „Octav Enigărescu" – str. Alexandru Ioan Cuza nr. 15 Timişoara – Şcoala Populară de Artă – str. Emanoil Ungureanu nr. 1