Richard Dawkins, cunoscut ateu militant, a fost întrebat într-un interviu ce i-ar răspunde lui Dumnezeu dacă l-ar întreba de ce nu a crezut în El, presupunând că după moarte ar descoperi că există. A reluat citatul din Bertrand Russell pe care l-a inclus şi în cartea The God delusion:
“Not enough evidence, God, not enough evidence.” (Dovezi insuficiente, Dumnezeule, dovezi insuficiente)
În ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, chestiunea dovezilor este secundarã, nu potrivit principiului „crede şi nu cerceta”, ci din cu totul alt motiv. Prezenţa profesorului în sala de examen nu îl va împiedica sã copieze pe
studentul hotãrât s-o facã. Pancarta care semnalizeazã existenţa unui post de poliţie
într-un sat nu îi va împiedica pe hoţi sã fure, nici becul roşu care indicã un sistem de alarmã activ la bordul unei maşini nu îi va opri pe „pasionaţi” sã o spargã. Pentru cel ce le
vede, nu sunt dovezi suficiente ca sã creadã cã existã un profesor, un poliţist sau o alarmã?
În ciuda acestor dovezi, unii vor alege sã îşi urmeze planul. Dovezile în sine au valoare pentru oamenii cinstiţi, pentru cei care s-ar simţi tentaţi la un moment dat, pentru cei nehotãrâţi sau pentru gãinari. Este evident cã
oameni slabi un om hotãrât nu se va împiedica de ele, ci, la o adicã, le va considera nişte provocãri. Şi
aceasta deoarece, aşa cum spuneam în titlu, dovezile sunt pentru oameni slabi; oamenii puternici îşi urmeazã planul în ciuda lor. Prin urmare, ceea ce conteazã este atitudinea noastrã în faţa dovezilor, nu dovezile în sine!
Sunt pline închisorile de oameni care sunt convinşi cã poliţia existã, dar asta nu i-a împiedicat sã fure, sã violeze sau sã omoare.
Pentru cã, dovezile sunt valabile doar pentru cei care nu s-au hotãrât cu adevãrat în ce direcţie sã meargã.
Culmea este cã cei mai mulţi atei cer dovezi, deşi ei ştiu prea bine cã au luat deja o hotãrâre!
