Călătoria spre Bucureşti a fost aşa cum mă aşteptam, ca la clasa a doua. Inghesuială mare, un amestec de mirosuri ­ pălincă, brânză, ceapă, transpiraţie. Asta e! Ce să zic?! Vecinii de compartiment au ajuns să-mi placă însă după ce s-a mai destins atmosfera. Am început să vorbim. Mama era foarte mândră că odrasla ei merge la facultate. Eu nu prea. Trebuia să învăţ din nou şi ecourile bacului îmi erau destul de proaspete în minte. Oricum, nu am scăpat de sfaturi nici acolo în vagon. Nu îmi prea ardea mie de morală: eram prea obosit. Mi-am mâncat sendvişul cu şniţel, liniştit, împreună cu mama şi tovarăşii de călătorie. Abia aşteptam să mă cazez. Mă dureau toate prelungirile corpului, dar eram împăcat cu soarta mea pentru următorii cinci ani. Stiam sigur că va fi foarte frumos în campusul în care o să stau şi la facultate, mai ales că toată lumea mă felicitase pentru alegerea făcută. Până la urmă am ajuns. Era 5:30 dimineaţa. Exact cum scria în Mersul trenurilor. Mi-am cumpărat ziarul şi aşteptam o ocazie prielnică să-l deschid. Trebuia să fiu la curent cu ce se întamplă în ţară, mai ales că acum locuiam în capitală. M-am aşezat comfortabil pe o sacoşă din cele cinci şi am început să privesc în jur. Copaci la tot pasul, cămine care seamănă cu blocul meu, studenţi în anul întâi. Totul părea mai mult decât în regulă. Mai puţin moldoveanul care mi-a dat geanta să i-o ţin până merge să schimbe nişte valută. Nu ştiam ce vrea de la mine şi de ce vrea să stea în cămin, dacă tot are valută de schimbat. A început să se facă ziuă de-a binelea şi oamenii să vină la coadă la uşa unui cămin. Se anunţau momente lungi de înghesuială. M-am aşezat şi eu cuminte. Aveam ziarul. Un credincios tovarăş în momentele când timpul se încăpăţânează să zboare. Era el cam mare şi incomod de citit, dar avea articole inclusiv despre studenţi şi cazare şi, în mod special, despre campusul meu. Scria de bine. Adică, spre deosebire de alte campusuri, căminele sunt în general bune, e curat, dar că există o singură pată în această mare de excepţii: căminul A1. Ce bine că e doar unul... dar e păcat de studenţii care vor sta în el! Nu e prea echitabil... A venit moldoveanul să-şi ia geanta. Pare băiat de treabă. Mi-am rotit privirea în jur şi l-am întrebat, atent însă la accent: ­ Care îi căminul A1? ­ Frate, nu vezi? Stai la coadă în faţa lui! Atunci a ieşit o doamnă cu o foaie în mână şi a trâmbiţat cu putere: ­ Studenţii de la facultăţile de management, agricultură şi horticultură merg la căminele A2, A5, A6, iar cei de la zootehnie, medicină veterinară şi biotehnologie rămân aici. ...Io rămâneam. Eram la zootehnie. 

Calin Buricea