De ce este bine să scrii? De ce te transformă scrisul? Fiindcă îţi oferă o alternativă. Viaţa noastră se mişcă atât de repede şi ne plictisim atât de uşor, încât zilnic ne trezim căutând alternativă la lucrurile sau ideile pe care am hotărât să le trecem pe o linie moartă.
Când am început să lucrez la textul ăsta, aveam mai multe variante. Începusem un text pentru blogul meu despre Vama Veche. La un moment dat m-am oprit, pentru că textul nu mergea în nicio direcţie. Apoi am încercat să abordez articolul în acelaşi cadru, cu Vama Veche, cu pescăruşul care m-a muşcat când aveam 10 sau 11 ani, dar, ca şi în textul anterior, ceva s-a blocat la mijloc. Apoi am căutat diferite cadre şi am ajuns la un articol care bătea câmpii de unul singur. Am luat o pauză şi m-am gândit că trăiesc, într-o după-masă caniculară de august, în care temperatura este de 34,8 C la ora 18:00, exact ceea ce trebuie să scriu.
Scrierea unui text, indiferent de destinaţia lui, dincolo de măcinarea interioară care nu se linişteşte până nu îi găsesc un context, mă împinge la excelenţă. O pot confirma toţi cei care scriu de destul timp încât să acorde acestui obicei atenţie şi importanţă. Scrisul (şi, automat, posibilitatea de a fi citit şi criticat) devine un obicei care te transformă. Un obicei ale cărui efecte se văp abia pe termen mediu. Mulţi nu îşi dau seama că, nu doar mintea autorului modelează textul ci şi acesta are rolul de a modela mintea autorului de a-i da rigoare şi a-i forţa limitele creatoare. Scrisul are un efect enorm asupra primului om care citeşte textul: autorul.
De ce este bine să scrii? De ce te transformă scrisul? Fiindcă îţi oferă o alternativă. Viaţa noastră se mişcă atât de repede şi ne plictisim atât de uşor, încât zilnic ne trezim căutând alternativă la lucrurile sau ideile pe care am hotărât să le trecem pe o linie moartă.
Excelenţa şi dezvoltarea personală încep cu un text. Scrisul (inclusiv în cazul bloggerilor) conţine o identitate socială foarte uşor de scos la suprafaţă. Scrii, citeşti, eşti citit, eşti comentat, răspunzi... interacţionezi, socializezi. Creezi poveşti, creezi contexte, creezi conţinut cu care rezonează unii oameni pe care nu îi cunoşti şi astfel ajungi să interacţionezi. Astfel ajungi să ai vizibilitate. Oamenii nu pot trăi fără să fie vizibili, fără să fie băgaţi în seamă. De aceea a dat Dumnezeu animale primului cuplu din Eden, ca să aibă cine să îi bage în seamă când se ceartă, ca să aibă cine să îi vadă şi în jurul cui să orbiteze.
Identitatea socială a unui blog se reflectă şi în faptul că îţi oferă vizibilitate într-un tărâm nestăpânit de nimeni şi stăpânit de toţi, un spaţiu liber, fără graniţe, un spaţiu în care oamenii nu se mută, ci cresc şi se educă. Un spaţiu care oferă aceleaşi şanse tuturor încă de la început, un spaţiu egal şi bun de crescut ca aluatul de la gogoşi. Fiecare dintre noi avem nevoie de vizibilitate, pentru a ne pune ideile în aplicare, pentru a ne promova proiectele, pentru a ieşi în faţă şi a striga: „Şi eu am ceva de spus!” De fapt, acesta este motivul pentru care îşi fac blog cei mai mulţi. Deoarece consideră că au ceva de spus şi că există urechi care vor să asculte. Şi tu ai ceva de spus, o perlă de la bac pe care nu ţi-au publicat-o în ziare, deşi tu ţi-ai dat interesul sau poate noile formule ale fizicii cuantice. Spune-le! Scrie-le! Arată-le! Arată-te! Nu crezi că, dacă scrii, devii vizibil? Textul de faţă este citit de 10.000 de studenţi din Bucureşti. Este cel mai la îndemână exemplu de vizibilitate pe care îl am în clipa asta!
Scrisul pe blog te ajută să te transformi în ceva în care nu te-ai mai transformat până acum: un om atent la ce se petrece în jur. Dacă eşti student la jurnalism sau comunicare, blogul este un bun punct de pornire, de exerciţiu al minţii, un loc unde poţi face practică, ca să poţi ajunge apoi la excelenţă. Studenţii au un potenţial imens, iar dacă aş şti unde să caut, poate că v-aş da şi nişte procente cu privire la câţi-studenţi-se-apucă-din-studenţie-să-facă-lucruri-care-le-plac-şi-la-care-sunt-buni. Aş putea să caut şi un sondaj care să arate câţi foşti studenţi regretă că şi-au pierdut timpul cu lucruri care nu le-au folosit la nimic după ce au terminat facultatea şi acum se risipesc în joburi care îi plictisesc de moarte. Nu ai nevoie de un astfel de sondaj pentru că poţi să te uiţi şi singur la oamenii din jurul tău.
Faceţi-vă un cadou de care să vă bucuraţi în câţiva ani: după ce închideţi revista asta, deschideţi netu’, faceţi-vă blog! Scrieţi-mi şi mie, ca să ştiu de voi.
Macovei Gabriel
#1 :)
Fain articol. Cam aşa paţesc şi eu, cam des, ce-i drept, în ultima vreme... cuvinte care refuză să se mai lege între ele, fraze obraznice care par a nu zice nimic... Mi-am facut blog cam acum un an si 4 luni... pe care îl folosesc mai degrabă pe post de jurnal. Nu prea îmi pasă cine mă citeşte (nici nu aş putea să mă laud cu prea mulţi cititori), asta pentru că nu simt că aş avea ceva de ascuns din strafundurile inimii mele. Sunt aproape ca o carte deschisă... totuşi, unele pagini rămân încă lipite... Mda... viaţă amărâtă de student la care nici muzele nu mai vin... S-au săturat să îşi ofere serviciile pe gratis...