In Regie, în faţa bisericii, un cuplu cu un cărucior aşteaptă ca părintele să iasă de la slujbă. Niciunul dintre ei nu mai este student, dar au venit aici ca să discute despre botezul copilului. Au ales această biserică deoarece este linişte prin zonă şi se află aproape de restaurant. Soţul cunoaşte locul din timpul facultăţii, doar a fost student aici. Râde când îi spun că mă interesează dacă studenţii vin la biserică mai des în timpul sesiunii. „Când eram eu student i se spunea „Sfântul Cinci”. Eu personal nu am venit în timpul sesiunii. Am fost la câteva sărbători şi o dată la un Paşti”.

Între timp s-a terminat o altă ceremonie de botez, iar oamenii au început să iasă. Cerându-mi scuze celor doi cântăreţi care ieşiseră cu cristelniţa, îi întreb dacă părintele paroh este acolo. Îi întreb despre prezenţa la slujbe în timpul sesiunii şi atunci se opresc să îmi povestească.

Biserica e plină la toate slujbele, se pare. Nu au o evidenţă a celor care vin, dar sunt unii care vin mereu. „Cum alte biserici au bătrânii lor, noi avem tinerii noştri” zice Claudiu Stuparu, unul dintre cântăreţi, şi râde. A mai cântat şi la alte biserici, unde tot aşa veneau ceva mai mulţi în timpul sesiunilor sau examenelor de capacitate. Dar, de obicei, cei care vin în sesiune nu stau; vin să aprindă o lumânare şi pleacă. Poate se duc la alte biserici, ştim cum se zice... că trebuie să mergi la şapte biserici. Cei ce vin aici nu au un profil anume. Colegii se aduc unii pe alţii. Părintele îi pomeneşte pe studenţii aflaţi în sesiune. Se roagă pentru ei când sunt examene, căci şi dânsul are mulţi copii şi ştie cum este. Studenţii îi cer să se roage pentru examene, pentru luminarea minţii şi pentru spor în viaţă.

Părintele Mihai iese hotărât din biserică. „Despre ce este vorba? Ce revistă?” Se enervează când aude despre ce vreau să îl întreb. „Să fie clar: biserica asta e a lui Dumnezeu. Cine vine aici vine pentru Dumnezeu, nu e niciun Sfântul Cinci! Au mai venit de la Antena 1 şi au întrebat pe aici şi au găsit un student care a zis că vine pentru examene. Ce faci, mă înregistrezi? Nu, dacă mă înregistrezi, nu te mai iau.” Părintele e vizibil iritat de întrebare şi de telefonul meu, scos stângaci din buzunar, ca să îi înregistrez cuvintele.

„Dar e adevărat că vin mai mulţi în sesiune?”, îl întreb în timp ce se îndepărtează. „Dumneata stai în Regie? Stai pe aproape? Vino mâine, să vezi câţi oameni vin şi vino şi altă dată şi vezi singur!”

În tramvai, în drum spre Agronomie, m-am gândit la iritarea pe care a provocat-o întrebarea mea despre Sfântul Cinci. Aceeaşi iritare mă cuprinde şi pe mine când văd că oamenii gândesc în clişee. Mi-a părut rău că stângăcia mea a distrus o conversaţie ce se anunţa interesantă.

„Cum aţi găsit biserica”, m-a întrebat părintele Victor de la Biserica din Agronomie după ce i-am povestit despre ce e vorba. Mă îndrumase un student pe care l-am întrebat după ce am intrat pe poarta Agronomiei: „la panoul ăla alb, faci dreapta şi apoi prima la stânga”. Apoi am văzut indicatorul către Biserica Studenţească „Sfinţii Chiril şi Metodiu”.

Am intrat pe poarta pe care scria că biserica e deschisă tot timpul între orele 8 şi 20, am văzut în trecere locurile de joacă amenajate pentru copii, am mers pe aleea pietruită dintre straturile cu flori şi am ajuns în faţa bisericuţei de lemn. Părintele Victor s-a aşezat lângă mine pe băncuţa din faţa bisericii şi mi-a răspuns răbdător la întrebări.

Duminica vin cam 50 de studenţi, în timpul săptămânii 10-20. Nu vin mai mulţi în timpul sesiunii. Aici au sesiunile paralele, nu au toţi în acelaşi timp. În schimb vin mai mulţi în postul Crăciunului şi în postul Paştelui. Acestea sunt perioadele de vârf. Cel puţin o sută de studenţi vin frecvent şi alte câteva sute vin sporadic.

Cei mai mulţi vin din cămine, dar mai vin şi absolvenţi şi studenţi care locuiesc în oraş. „Se aduc unii pe alţii şi, cel puţin o dată pe semestru, încercăm să ajungem în fiecare cămin.”
„Diferenţa faţă de alte biserici este că îi invităm pe studenţi să participe la citit şi la cântări mai mult decât în alte zone. Avem în fiecare săptămână o pregătire muzicală, ca ei să înveţe cântările pe care nu le ştiu. La fiecare slujbă îi chemăm să citească.”

Studenţii îi cer să se roage cel mai mult pentru rezolvarea unor conflicte în familie şi pentru sănătatea celor apropiaţi care sunt bolnavi. Pentru examene, vin după slujbă, ca să ceară o binecuvântare. Câteodată preotul mai citeşte o rugăciune, dacă există un grup mai mare de studenţi.

Vin şi de la ţară şi din oraşe, nu s-ar putea spune că există o proporţie mai mare din sate. De venit, vin în grupuri mici, de doi-trei. Se pare că în sesiune nu există o afluenţă mai mare ca de obicei.

Numărul celor care vin la biserică a crescut faţă de anii precedenţi. S-ar putea zice că vin cam tot atâţia băieţi câte fete, mai mult din anii mai mari. În primii ani de facultate, mulţi nu află de biserică sau, dacă află, nu o consideră o prioritate sau o descoperă pe parcurs. Probabil că e evadarea lor de acasă şi abia apoi, când îşi aleg un anume stil de viaţă şi dobândesc un echilibru, încep să caute şi biserica.

Pe geamul clădirii din dreapta e un carton care îi anunţă destinaţia: Centru Comunitar. „E pentru evenimentele de după slujbe”, îmi explică părintele Victor. De exemplu, duminica se ţine o agapă (o masă luată cu participanţii la slujbă), la fel şi la marile sărbători. Ori se găteşte aici din timp, ori vin cu mâncarea de acasă. Se găsesc câţiva voluntari, eu îi ajut financiar şi ei gătesc. Câteodată, tot în sala centrului comunitar, se mai desfăşoară şi mesele de botez.

Cineclubul la care face referire programul afişat pe poarta bisericii e o întâlnire în care studenţii văd filme cu mesaj creştin. „Funcţionează de vreo 2-3 ani. Se adună 10-20 de studenţi, vizionăm un film, iar după aceea mai discutăm.”

Părintele caută ca mesajul predicilor să fie uşor de înţeles şi merge mai în profunzime. Discută şi probleme care sunt strict ale tinerilor, căutarea unui rost în viaţă, abordarea corectă a sexualităţii, a sentimentelor.

După slujbă oamenii nu se grăbesc să plece. Mai zăbovesc câteva minute de vorbă cu cunoscuţii, în curtea pietruită a bisericii de lemn. Câţiva cercetează cărţile religioase înşirate pe o măsuţă.

Părintele Victor i-a anunţat că săptămana următoare sunt invitaţi la hramul bisericii din Văleni. Preotul care slujeşte acolo îi vizitează frecvent şi ar fi un gest frumos să meargă şi ei acolo, ca să învioreze atmosfera. În biserica aceea vin de obicei doar câţiva oameni şi dintr-o anumită categorie pe care părintele Victor se fereşte să o pomenească.

Florin, Andrei şi Cristina Saioc sunt fraţi, locuiesc în Bucureşti şi vin la biserica din Agronomie de peste cinci ani, deoarece aici sunt mai mulţi studenţi, iar preotul este şi duhovnicul lor. Vin cam în fiecare duminică şi în timpul sărbătorilor. Odată au venit şi de Anul Nou. Se face o slujbă şi apoi o masă pentru cei care vin. Au spus şi colegilor despre biserică. Unii spun că este bine să mergi la biserică, dar doar atât. Celor patru fraţi le place că slujbele sunt orientate asupra tinerilor, iar preotul le vorbeşte mai pe înţelesul lor. 

Puţin mai încolo Ioana Păvălucă, Irina Săpunaru şi Tudor Elian, un grup de studenţi de la arhitectură, stau de vorbă. Au aflat despre biserică de la prieteni. Irinei i-a plăcut că oamenii de aici formează o comunitate. Oricine vine prima dată simte că oamenii se cunosc între ei. „Să spuneţi şi despre Şcoala lui Iisus, mi-a sugerat ea, un curs de cateheză pe care ea l-a absolvit anul trecut. „Mulţi studenţi, chiar dacă au idee despre cele sfinte, nu ştiu prea mult, iar şcoala îţi explică pe înţelesul tău; nu e un limbaj de ceaslov.”

Deşi sunt de la aceeaşi facultate, nu se cunoşteau între ei înainte de a veni la biserică. Mă întreabă dacă nu aş vrea să discut şi cu un student din Agronomie care chiar locuieşte în cămin. Aşa l-am cunoscut pe Victor Petcu, masterand în anul întâi. Vine la biserică din anul al treilea. Vedea afişele cu programul bisericii în cămine. A venit întâi ca să se spovedească şi de atunci vine aproape în fiecare duminică.

„Vin pentru ceea ce înseamnă Biserica, pentru a forma Trupul lui Hristos, întrucât suntem o comunitate”. A trecut şi el prin cateheza Şcoala lui Iisus, în care a învăţat şapte lecţii despre Scriptură şi şapte lecţii despre Sfintele Taine. La absolvirea şcolii au mers în excursie şi au primit o diplomă pe care fiecare trebuia să bifeze dintre cele trei opţiuni: împărtăşanie continuă, voluntariat şi cunoaştere. Le-a bifat pe toate trei, luându-şi un angajament de durată. Între timp s-a mutat în cameră cu un prieten care vine şi el la biserică, fiindcă e mai uşor când împărtăşeşti aceeaşi viziune asupra vieţii. Se înţelege bine şi cu ceilalţi trei colegi de cameră, dar doar ei doi merg la biserică.

Ionuţ Dopcea vine la biserică chiar din anul întâi, dar abia din anul al doilea a început să vină mai des, după ce a început să îşi facă cunoştinţe aici. Se simte implicat deoarece este paracliser, funcţie care l-a responsabilizat. „Îl ajut pe părinte în altar, ceea ce presupune să vin de dimineaţă, iar, în caz că nu pot să ajung, trebuie să anunţ.” De când este paracliser, a învăţat semnificaţia gesturilor din liturghie. A aflat, de pildă, că prescurea este formată din două părţi, care semnifică partea dumnezeiască şi partea umană a Mântuitorului. Când se ia sfântul Agneţ, care reprezintă trupul şi sângele Domnului, se ia şi dintr-o parte, şi din alta. Odată ce le-a aflat înţelesul, şi-a dat seama cât e de profund şi de puternic fundamentat în Tradiţie şi în Scriptură.

Colegilor care spun că este bine să mai mergi din când în când la Biserică, dar că nu trebuie să iei în seamă tot ce zice biserica, le spune despre credinţă că trebuie însuşită, că trebuie să ştii în ce crezi şi să ţi-o însuşeşti în toate zilele şi în toate activităţile tale. Trebuie să fii conştient de datoriile pe care le ai în calitate de creştin. „Încerc să aplic Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi, caut să îi ajut pe ceilalţi cu ce îmi cer şi să fiu atent la ceea ce fac.”

Am plecat la drum cu gândul să scriu un articol despre Biserica Sfântul Cinci, la care studenţii vin ca la un fast-food – iau repede ce au nevoie şi pleacă la ale lor. Am descoperit însă că acesta e un clişeu, o prejudecată enervantă pentru unii şi comodă pentru mine.

În încheiere, l-am rugat pe părintele Victor să le dea un sfat studenţilor. A spus simplu: Să profite de această perioadă a studenţiei, ca să Îl cunoască pe Dumnezeu şi să îşi schimbe viaţa după voia Lui. Studenţia e perioada cea mai bună ca să faci o alegere. Mai devreme nu avem maturitatea necesară, iar mai târziu ne schimbăm mult mai greu.