Fiori reci pe şira spinării, cafea la ibric ­ solubilă, intravenoasă ­ şi, în cazurile fericite, câteva cursuri care aşteaptă să fie răsfoite ­ eventual învăţate ­ pentru ca, în câteva zile să fie cât mai fidel reproduse pe foaia de examen. Sunt convinsă că recunoaşteţi cu toţii, în rândurile de mai sus, simptomele sesiunii de examene. Ce anume face diferenţa între studentul care vine în sala de examen liniştit şi pleacă fericit (ce rimă reuşită!)... şi studentul-zombie, pe care îl recunoşti după chipul palid, ochii roşii şi părul răvăşit, cel care iese prematur de la examen? Nu o să vorbesc acum despre tocit şi nici despre fiţuici. O să vă spun câteva lucruri despre metoda mea de studiu, exersată de-a lungul a patru ani de facultate, care a dat roade extraordinare, concretizate în zero restanţe. În primul rând, am încercat să mă duc la cursuri cât am putut de des şi să dau toate lucrările, referatele, proiectele etc. Avantaje: te mai ştie proful şi aduni bile albe încă dinainte de a începe sesiunea.

În al doilea rând, m-am asigurat că am toate cursurile, la toate materiile, în săptămâna care precede sesiunea. Avantaj: nu îmi pierd zilele de învăţat alergând după colegii care şi-au luat notiţele şi nu stau la cozi interminabile la xerox. Asiguraţi-vă că înţelegeţi scrisul din cursurile pe care le aveţi, inclusiv ale voastre, şi că individul de la care aţi împrumutat cursurile ia notiţe bune. Asta ca să nu fie nevoie să vă daţi doctoratul în hieroglife şi cuneiforme. Vin apoi zilele cele mai lungi: cele în care nu ai şcoală şi se presupune că trebuie să înveţi pentru examen. Eu am procedat cam aşa: mi-am găsit un loc liniştit în care să învăţ (camera de cămin, când sunt plecaţi colegii; o sală de lectură, biblioteca, camera de acasă, după ce am scos din priză toate sursele de distragere şi mi-am oprit telefonul) şi mi-am pus voinţa la lucru: învăţam de la 9 la 13, mă odihneam 2 ore după-amiaza, timp în care mă hrăneam şi cu altceva în afară de cafea, şi o luam de la capăt de la 15 la 19. După 19, timp de voie, ziua de lucru se încheia. Aveam o grămadă de timp liber şi bonus o noapte de somn odihnitor. M-am luptat cu lenea, cu dorinţele altruiste de a face curăţenie în toată camera, în baie şi modul de două ori pe zi, cu spiritul meu aventuros, care ar fi încercat orice în acele zile. Am reuşit să mă disciplinez şi să-mi petrec opt ore pe zi învăţând. M-am scutit de veri stresante în aşteptarea sesiunii de restanţe, de reproşuri din partea părinţilor, de intoxicaţii cu cafea şi de moartea mai multor neuroni, cauzată de odihnă insuficientă.